Doi tineri cu vârstele de 19 şi 21 de ani, dar şi un minor de 16 ani, au fost reţinuţi de oamenii legii, fiind acuzaţi de furt în proporţii considerabile. Potrivit informaţiilor, cei trei ar fi furat de la proprietarul unei companii de construcţii din localitatea Cojuşna din Străşeni, instrumente pentru construcţii în valoare de circa 300 de mii de lei.
„Polițiștii și procurorii din Strășeni au efectuat percheziții la domiciliile a doi bărbați dintr-o localitate din Drochia, de unde au fost ridicate cabluri electrice, instrumente și alte bunuri.
Mai mult, oamenii legii au stabilit că suspecții locuiau pe teritoriul cartierului având acces la toate clădirile, cunoscând amplasarea și unghiul de acțiune al tuturor camerelor video. Aceștia, fiind implicați la efectuarea unor lucrări pe șantier, cu mașina personală, în perioada sărbătorilor de iarnă, au sustras și transportat diferite bunuri care urmau a fi realizate.
Tinerii au fost reținuți pentru 72 ore, ulterior fiindu-le aplicat arestul pentru 30 zile. Minorul este cercetat penal în stare de libertate.
Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă amendă de la 32 500 la 67 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau închisoare de până la 4 ani!”, mai precizează poliţia.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.