Consiliul Superior al Procurorilor anunţă că monitorizează îndeaproape inițiativele Ministerului Justiţiei privind fuzionarea Procuraturii Anticorupţie (PA) cu Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale(PCCCOCS) și își exprimă preocuparea față de impactul pe care aceste reforme l-ar putea avea asupra funcționării eficiente și independente a instituțiilor.
!
Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.
Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.