Acasă Social Pompierii voluntari speră ca tinerii să le urmeze exemplul

Pompierii voluntari speră ca tinerii să le urmeze exemplul

0

Au profesii diferite, merg zi de zi la muncă, dar sînt mereu gata să intervină în situații de urgență. Este vorba despre 30 de bărbați care activează la Postul de pompieri voluntari din comuna Sipoteni, raionul Călărași. Nu cer bani pentru efortul lor și spun că își protejează comunitatea cu plăcere.

Voluntarii speră ca tinerii din localitate să le urmeze exemplul. De la începutul anului, pompierii din Sipoteni au intervenit în 45 de situații de risc, transmite noi.md.

„Am decis să vin pentru că îmi pasă de satul meu, de localitatea mea, de oamenii mei. Îmi place să mă implic”, a menționat Vasile Rață, pompier voluntar.

„Lucrez în cadrul primăriei, ca paznic. Totodată, sîntem și cu telefoanele de serviciu. Ne sună de dispeceratul din Chișinău. Deja noi aici sunăm băieții”, a spus și Ilie Rață, pompier voluntar, notează Noi.md cu referire la jurnaltv. 

„Stăm la telefon. Primul apel de la 112 îl primește omul de serviciu din cadrul Primăriei. Apoi el ne anunță pe fiecare în parte. Avem ca timp cinci, șapte sau zece minute pînă ajungem la post”, a precizat Vitalie Chitoroagă, șeful postului de pompieri din Sipoteni. 

„Aș îndemna tineretul să fie mai activ și să se alăture nouă, noi o să-i îndemnăm, o să le dăm un sfat”, a spus Vasile Susarenco, pompier voluntar. 

Cele mai multe intervenții sînt în lunile de primăvară și toamnă, atunci cînd riscul izbucnirii unor incendii este mai mare. 

Postul de pompieri voluntari din Sipoteni activează din anul 2016. De la începutul anului curent, pompierii din Sipoteni au intervenit în 45 de situați de urgență.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.