Peste 100 de palestinieni au fost uciși și zeci au fost răniți într-un atac aerian israelian asupra unei școli din Gaza, care adăpostea persoane strămutate, a declarat sâmbătă guvernul din Gaza, condus de Hamas.
Atacul a avut loc în timp ce oamenii adăpostiți în școală efectuau rugăciunile de dimineață, ceea ce a dus la numeroase victime, a declarat biroul de presă al Hamas într-un comunicat. Medicii nu au reușit încă să ajungă la toate corpurile, se mai spune în comunicat, scrie Adevarul.ro.
Armata israeliaană a spus că a luat măsuri pentru a reduce riscul de a afecta civilii, „inclusiv utilizarea de muniții precise, supraveghere aeriană și informații de securitate”. Nu a comentat imediat rapoartele despre victimele din Gaza.
Armata israeliană a afirmat că a „lovit cu precizie terorişti ai Hamas care acţionau într-un centru de comandă şi control al Hamas plasat în şcoala Al-Taba’een”.
Apărarea civilă din Gaza a raportat joi că loviturile israeliene asupra a două şcoli din oraşul Gaza s-au soldat cu 18 morţi. Armata israeliană a afirmat, de asemenea, că aceste unităţi găzduiau centre de comandă ale Hamas.


