Acasă Justiţie DOC// „Plahotniuc îi organiza mese copioase în celulă”. Fostul apărător al ex-premierului...

DOC// „Plahotniuc îi organiza mese copioase în celulă”. Fostul apărător al ex-premierului Vlad Filat, prins cu minciuna

0

Judecătoarea Eleonora Badan-Melnic a admis acțiunea ex-premierului Vlad Filat împotriva fostului său apărător. Dispozitivul deciziei a fost pronunțat în data de 6 iunie, iar hotărârea motivată – publicată vineri, 12 iulie, scrie Anticorupție.MD.

Ex-premierul susţine că avocatul Igor Popa i-a lezat onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională, după ce a declarat la o emisiune că primea în celulă cadouri generoase din partea fostului lider democrat, Vlad Plahotniuc, și căr ar fi săvârșit o nouă infracțiune când se afla în penitenciar.

Pe parcursul examinării cauzei, Popa a înaintat o cerere de recuzare a judecătoarei Eleonora Badan-Melnic, invocând „ostilitatea judecătoarei” față de apărarea pârâtului, dar și faptul că aceasta l-ar fi favorizat pe avocatul lui Vlad Filat.  Mai mult, apărarea lui Igor Popa a presupus că şi ceilalţi judecători din cadrul Judecătoriei Chişinău, sediul Centru, „vor da dovadă de părtinire datorită faptului că judecătoria în cauză se află în mun. Chişinău, localitate în care dl. Filat (având în acest proces calitatea procesuală de reclamant) şi-a exercitat activitatea politică, inclusiv de prim-ministru al Republicii Moldova, prin urmare în capitală dl Filat are multe cunoştinţe, prieteni care pot influenţa procesul de judecată” și a cerut strămutarea cauzei.

Colegiul civil al Curții de Apel Chișinău a considerat însă că cererea este neîntemeiată și pasibilă respingerii, „ întrucât simpla declarație a unei părți din proces despre faptul că nu are încredere în instanță, nu probează părtinirea judecătorului investit cu judecarea cauzei”.

Conform deciziei recente, Popa urmează să dezmintă informațiile false și defăimătoare răspândite, care ar urma să aibă următorul conținut.

”Eu, *****, dezmint, ca fiind false și defăimătoare informațiile răspândite de mine în cadrul emisiunii ”Secretele puterii” de la postul de televiziune Jurnal TV din data de 23 septembrie 2020, ora 20:00, prin care l-am acuzat pe ***** că: […] a plătit din banii contribuabililor noștri minim două milioane de dolari pentru servicii de Facebook și trolling; […] a beneficiat de cadouri de la Plahotniuc când era în detenție, precum și masă copioasă cu șampanie și prieteni; […] s-a îmbătat și nu ajungea la celulă; […] a furat 100 milioane de euro din băncile moldovenești; […] a săvârșit o nouă infracțiune când se afla în penitenciar; […] a vândut bunurile sechestrate de procurori de la ***** și Iași; […] a primit o mită de trei milioane; […] Filat este capul unei organizații criminale; […] a comis o crimă din penitenciar prin aceea că a vândut bunurile sechestrate de stat; […] a comis adulter”.

Filat Popa by Safe Marketing

În anul 2020, Comisia de Etică și Disciplină a Uniunii Avocaților din Moldova a decis să-i retragă licența fostului apărător al lui Vlad Filat. Drept motiv a servit o plângere depusă de fostul premier care a punctat că apărătorul ar fi încălcat normele deontologice atunci când a făcut a declarat la o emisiune televizată că Vlad Filat ar fi fost complicele lui Vlad Plahotniuc în frauda bancară, ar fi vândut bunurile aflate sub sechestru, ar deţine conturi bancare în afara ţării pe numele unor persoane interpuse şi ar continua să discute la telefon cu fostul lider al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc..

În 2017, baroul de avocați Popa și Asociații l-a acționat în judecată pe Vlad Filat, cerându-i să achite 1,317 milioane de euro, 105 mii de dolari americani și 230 de mii de lei, bani pe care fostul premier i-ar fi datorat pentru serviciile juridice prestate în perioada ianuarie 2016 – aprilie 2017.

În noiembrie 2018, Curtea de Apel Chișinău a respins cererea. Vlad Filat l-a acuzat ulterior pe Igor Popa că acesta ar fi făcut jocul lui Plahotniuc.

Vlad Filat a fost reținut în toamna anului 2015 în baza unui denunț depus de liderul fugar al partidului Șor, Ilan Șor, care a declarat că Filat i-a cerut cadouri valoroase si bani. Ex-premierul a fost condamnat pentru trafic de influență și corupere pasivă și a primit 9 ani de închisoare cu executare. Reducerea pedepsei din cauza condițiilor de detenție proaste a permis eliberarea lui Vlad Filat în decembrie 2019.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.