„Siguranță prin Recensământul Armelor: Controlează, Raportează, Protejează” acesta a fost mesajul Poliției Naționale lansat la 5 martie, 2024, în cadrul unei campanii în care cetățenii au fost îndemnați să predea benevol armele din posesia ilegală, sau să ofere poliției informații despre locul aflării sau depistării dispozitivelor cu destinație militară: obuze, proiectile, cartușe, grenade, arme, focoase de grenade, precum și mijloace explozive.
Campania s-a încheiat la 31 mai, timp în care polițiștii au desfășurat peste 52.369 de verificări a condițiilor de păstrare a armelor din circuitul civil la persoanele fizice și juridice.
Totodată, au fost desfășurate sute de ședințe și întrevederi cu reprezentanții Societății vânătorilor și pescarilor din Moldova, membri ai cluburilor sportive, reprezentanți ai organizațiilor de pază, care au avut drept scop asigurarea schimbului de date și informații și contribuirea la procesul de recensământ al posesorilor și armelor aflate în posesia acestora.
Odată cu derularea campaniei și transmiterea mesajului a crescut și numărul persoanelor care au sesizat poliția și au predat armele deținute ilegal.
În acest context, Polițiștii au recepționat 1.149 de arme prin refuz de deținere în continuare a acestora.
De asemenea, au fost predate benevol poliției 96 de arme și 4.454 de muniții de diferit calibru și 83 de obiecte cu potențial periculos (mine, grenade, proiectile, etc.).
Mai mult, în cadrul măsurilor speciale de investigație și urmărire penală au fost depistate și ridicate 81 de arme deținute ilegal și 723 muniții de diferit calibru.
Nu în ultimul rând, de către agenții constatatori ai Poliției au fost documentate 2.963 de încălcări a regimului de păstrare, deținere, port și folosire a armei, fiind aplicate amenzi în sumă de 2.687.275 de lei.
Ce trebuie să știți?
– înainte de a procura o armă, informează-te despre condițiile ce trebuie întrunite, procedurile și actele necesare, inclusiv regulile și etapele de obținere a permisului de procurare a unei arme și permisului de deținere, port și folosire!
– în momentul depistării armei, nu o luați în mână pentru a evita riscul producerii unei împuşcături involuntare care poate duce la o tragedie;
– asigurați locul unde a fost depistată arma pentru a nu fi admis accesul la armă a membrilor familiei, rudelor, copiilor sau altor persoane străine;
– nu transportați arma de sine stătător la Poliţie;
– informați Poliția la 112 despre depistarea armei, munițiilor și materialelor explozive;
– persoana care a depistat o armă, muniții sau materiale explozive trebuie să aştepte la faţa locului până la sosirea angajaţilor Poliţiei, cu respectarea tehnicilor de securitate.
Poliția reiterează că, refuzul de deținere și predarea benevolă a armelor, munițiilor și materialelor explozive deținute ilegal absolvă persoana de pedeapsă cu închisoarea de până la 7 ani și amendă în mărime de până la 65 mii lei.
În cazul decesului posesorului de armă, rudele ori persoana apropiată are obligația să anunțe Poliția și să predea armele și întreaga cantitate de muniții deținute de către acestea.
Poliția continuă acțiunile de control şi supraveghere privind circulaţia armelor individuale din posesia persoanelor fizice şi juridice, prevenirea incidentelor cu arme, depistarea şi ridicarea armelor păstrate ilegal sau fără documente de provenienţă.


