Guvernarea lui Igor Dodon instituie cenzura în presă sub paravanul stării de urgență, decretată din cauza pandemiei de COVID-19. Consiliul Audiovizualului (CA) din Republica Moldova a emis astăzi o dispoziție pentru furnizorii de servicii media audiovizuale prin care interzice jurnaliștilor să-și exprime la tv și radio opinia lor privind pandemia de COVID-19. Totodată, în cadrul emisiunilor, jurnaliștii trebuie să le interzică invitaților formarea liberă a opiniilor în privința evoluției situației provocate de noul coronavirus. Mai mult decât atât, directorul CA, Dragoș Vicol, a declarat pentru DESCHIDE.MD că aceste măsuri nu se referă doar la subiectele privind coronavirusul, dar și la cele conexe.
CA obligă posturile de tv și radio să nu furnizeze publicului alte date decât cele prezentate de către Comisia pentru Situații Excepționale, Guvernul, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Organizația Mondială a Sănătății, care în opinia CA sunt „unicele surse sigure, veridice, imparţiale și echilibrate fiind autorităţile publice competente din țară și de peste hotare.
Prevederile 4 și 5 ale dispoziției sunt cele care fac ingerință directă în politica editorială a instituțiilor mass-media.
Celelalte măsuri, la fel obligă posturile tv și radio să se transforme în cutia de rezonanță a autorităților.
Contactat de DESCHIDE.MD, directorul CA, care a propus acest pachet de măsuri, a declarat că nu exclude că în cazul nerespectării prevederilor, CA ar putea aplica „acțiuni dure”. Acesta a mai specificat că măsurile au fost votate „de toți membrii CA”.
Șeful CA a mai spus că aceste măsuri nu se referă exclusiv la subiectele despre COVID-19 în R. Moldova, ci și la alte elemente colaterale.
Acesta a mai spus că „unii jurnaliști se revoltă pentru că nu conștientizează starea de urgență în care ne aflăm”.
Amintim că la ședința Comisiei Situații Excepționale din 23 martie, s-a decis că „în perioada de acțiune a stării de urgență, Ședințele Consiliului Audiovizualului sunt deliberative cu prezența a cel puțin 4 membri. Consiliul Audiovizualului adoptă decizii cu votul majorității membrilor prezenți”.
Unii politicieni au declarat că sub paravanul luptei cu fake news pe timp de pandemie, Guvernarea urmărește blocarea activității unor instituții de presă incomode.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.