Reformarea domeniului militar din R. Moldova, discutată la Washington

Redacția SafeNews

Secretarul de stat al Ministerului Apărării, Valeriu Mija, în cadrul platformei „Dialog Strategic dintre SUA şi Moldova”, și-a exprimat mulţumirea pentru sprijinul acordat de Washington reformelor în domeniul militar din țara noastră.

Vorbind la o întâlnire a grupului de lucru privind securitatea şi apărarea, el a vorbit despre priorităţile sectorului de apărare în contextul securităţii regionale, parteneriatului bilateral şi proiectelor implementate cu sprijinul SUA şi al partenerilor externi, îndreptate spre modernizarea forţelor armate ale R. Moldova, scrie Infotag.md.

De asemenea, Mija a subliniat sprijinul constant al partenerilor de peste ocean în cadrul programului „Parteneriat pentru pace”, inclusiv Iniţiativa de consolidare a capacităţii de apărare (DCBI).

PUBLICITATE

Secretarul de stat a evidenţiat în mod special colaborarea cu Garda Naţională a Carolinei de Nord, care este realizată prin evaluarea şi instruirea experţilor participanţi la operaţiuni de menţinere a păcii, gestionarea crizelor, furnizarea de ajutor umanitar, precum şi experienţa americană în gestionarea dezastrelor naturale.