Germania își reconfirmă sprijinul pentru implementarea reformelor ce vor ajuta la avansarea parcursului european al Republicii Moldova.
Declarația aparține ambasadoarei germane la Chișinău, Magret Ueber, și a fost făcută la întrevederea cu vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe, scrie IPN.
Potrivit MAE, cei doi oficiali au apreciat nivelul înalt al relațiilor moldo-germane, fapt reconfirmat prin intensitatea dialogului politico-diplomatic și a cooperării în domeniile de interes reciproc, care continuă cu succes în acest an. Discuțiile au vizat stadiul și perspectivele relațiilor bilaterale, evidențiind interesul pentru extinderea cooperării economice dintre țările noastre.
În urma discuțiilor, ministrul Mihai Popșoi a mulțumit interlocutorului pentru sprijinul Germaniei în gestionarea provocărilor economice și politice în continuarea procesului de aderare a Republici Moldova la Uniunea Europeană.
De asemenea, oficialii au salutat obiectivele și proiectele comune în domeniile de interes strategic.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.