Oamenii legii au descins cu percheziții într-o cauză penală în care este documentată o schemă de corupție la eliberarea autorizațiilor de mediu.
În dosar sunt vizați șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului Bălți, un inspector din cadrul Inspectoratului pentru Protecția Mediului Strășeni, un angajat al Agenției de Mediu din Chișinău, dar și fondatorul unei societăți din domeniul investigațiilor ecologice,scrie IPN.
Potrivit Centrului Național Anticorupție, factorii de decizie din cadrul Inspectoratului pentru Protecția Mediului au pus în aplicare o schema infracțională prin care percepeau sistematic bani de la diverși agenți economici. Sumele de până la 50 de mii de lei erau pentru a grăbi eliberarea actelor necesare pentru eliberarea autorizațiilor de mediu, dar și condiționarea perfectării proiectelor necesare de anumiți experți preferențiali. Veniturile ilicite erau împărțite ulterior între învinuiți.
Astăzi au fost efectuate 13 percheziții în urma cărora au fost identificate o parte din banii care urmau să ajungă la funcționarii din cadrul inspectoratelor pentru protecția mediului din țară. Este vorba 1,3 milioane de lei total în diferite valute.
În prezent procurorii anticorupție și ofițerii CNA finalizează perchezițiile în birourile funcționarilor publici și urmează ca persoanele să fie escortate la CNA și Procuratura Anticorupție, pentru audieri și efectuarea acțiunilor procesuale.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.