Acasă Social Ceban confirmă că putem reveni la gazul rusesc. Când se poate întâmpla

Ceban confirmă că putem reveni la gazul rusesc. Când se poate întâmpla

0

Șeful Moldovagaz, Vadim Ceban confirmă că malul drept al Nistrului ar putea reveni la gazul rusesc. O declarație în acest sens a fost făcută de Vadim Ceban în cadrul ediției de luni, 29 ianuarie, a emisiunii „Новая неделя”.

„Din luna mai, cel mai probabil vom relua, desigur dacă și prețul va fi unul avantajos, livrările de gaz de la Gazprom, conform prevederilor acordului din 2021”, a declarat Vadim Ceban, transmite SafeNews.md cu referire la Tv8.md.

Săptămâna trecută, ministrul Energiei, Victor Parlicov a declarat în cadrul emisiunii „Freedom” același lucru și a precizat că acest lucru este posibil în cazul unui preț competitiv. 

„Dacă prețurile vor fi mai competitive decât pe piața internațională, dacă vor fi volume, pentru că ei au obiceiul să limiteze volumele, atunci nu este exclus să luăm și de la ei”, a precizat Parlicov.

Ministrul Energiei a precizat atunci că, în prezent, doar malul stâng este dependent de gazul livrat de ruși, iar malul drept consumă gaze încă din stocurile de anul trecut. 

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.