Pentru prima dată în istoria economiei moldoveneşti, exportul de servicii în 2022 va ajunge la 2,2 miliarde de dolari, a declarat, vineri, economistul Veaceslav Ioniţă, de la IDIS Viitorul.
Cifra este cu 570 de milioane de dolari mai mare decât în anul trecut. Factorii care au contribuit la creştere au fost inflaţia; războiul din Ucraina şi creşterea serviciilor IT, transmite SafeNews.md cu referire la Infotag.
„Dacă,în cazul comerţului volumul importurilor depăşeşte cu mult exporturile, atunci în cazul serviciilor, Moldova a înregistrat o balanţă comercială pozitivă pentru prima dată din 2011. Iar cea mai mare contribuţie la aceasta a avut-o sectorul IT. Vom exporta cu 750 de milioane de dolari mai mult decât importăm”, a spus expertul.
Potrivit acestuia, o creştere semnificativă a exporturilor este asociată şi cu serviciile de transport, industrie care se dezvoltă în afara strategiei statului.
„În 2022, volumul serviciilor de transport este estimat la 480 milioane dolari, faţă de 326 milioane dolari în 2021 – un record absolut pentru Moldova. 120-130 de milioane de dolari revin serviciilor de transport de mărfuri din Ucraina sau în Ucraina”, a menţionat economistul.
În 2022, volumul serviciilor IT va ajunge la 480 de milioane de dolari, adică cu 126,6 milioane de dolari mai mult decât anul trecut.
„În prezent există câteva direcţii importante. Prima este transportul, a doua este sectorul IT”, a conchis expertul
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.