„Victoriabank este surprinsă de includerea sa în acest caz, care vizează evenimente petrecute în sistemul bancar din Republica Moldova cu șase ani în urmă, după o perioadă atât de lungă de la derularea faptelor. De asemenea, banca este suprinsă de faptul că informaţiile legate de situaţie circulă în spaţiul public fără ca banca să fi fost informată.
DOC // Procuratura realizează planul lui Platon privind deposedarea investitorilor români de la „Victoriabank”?
În opinia noastră, Victoriabank, în forma sa actuală și după transformarea începută în 2018, nu are legătură cu cauza cercetată de autorități. Pentru a demonstra acest lucru, Victoriabank colaborează cu autoritățile și așteaptă etapele următoare ale procesului.
Acționarii internaționali, Banca Transilvania și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, dar și cei locali, inclusiv fondatori ai Victoriabank, al căror scop este să contribuie la modernizarea sistemului bancar din Moldova și să susțină creșterea economică a țării, sunt neplăcut surprinși de situație și consideră că acțiunile recente reprezintă o amenințare a stabilității financiar-bancare și o piedică în dezvoltarea țării. BT și BERD vor apela la toate căile legale pentru a proteja Victoriabank.
“Suntem deschiși față de autorități să oferim toate detaliile necesare pentru că este și în interesul nostru ca aceste lucruri să fie lămurite definitiv. Victoriabank merge înainte, pe drumul început acum 30 de ani și cu noul avânt pe care îl avem mai ales din 2018, datorită noului acționariat internațional. Cei 1.200 de angajați sunt la dispoziția clienților. Victoriabank își continuă activitatea normal, pentru a finanța economia Republicii Moldova și pentru a contribui la depășirea situației create de Covid-19. Suntem încrezători că în etapele următoare toate acuzațiile la adresa Victoriabank vor fi demontate. Între timp, banca noastră își va continua în forță rolul de finanțator al oamenilor și al economiei” – declară Bogdan Pleșuvescu, Președintele Victoriabank începând cu 2018. Acesta adaugă: “Principala mea misiune de când am fost învestit a fost să contribui la modernizarea băncii și la facilitarea comerțului internațional pentru businessul din Republica Moldova”.
Victoriabank este a treia bancă din Moldova, în funcție de active. Indicatorii prudențiali sunt la un nivel confortabil, fiind una dintre băncile cu cea mai mare rată de capitalizare dintre băncile din țară, de peste 30%. Victoriabank are cea mai mare creștere a cotei de piață în ultimii doi ani în ceea ce privește creditele pentru persoanele fizice. În programul Prima Casă, banca are o cotă de piață semnificativă, de 26%.
Cu peste 270.000 clienți activi, aproximativ 100 de sedii în peste 30 de localități din țară, Victoriabank finanțează aproximativ 23.000 de persoane și companii, care au un efect multiplicator și duc la creșterea prosperității în Moldova. Banca procesează peste 220.000 de tranzacții/zi. Investițiile sale în infrastructură și rețea, în ultimii doi ani, depășesc 120 milioane de lei.
De asemenea, banca s-a mobilizat foarte bine în contextul pandemiei, încă de la declanșarea acesteia continuând să vină cu soluții pentru clienți și să fie la dispoziția acestora prin menținerea unităților deschise în program normal.
Indiferent de țară, oamenii, investitorii și companiile se simt în siguranță, investesc și merg mai departe dacă mediul în care trăiesc și cresc este predictibil.
Fiind conștientă de rolul sau, Victoriabank este și își dorește sa rămână unul dintre principalii susținători ai economiei țării și cel mai mare investitor din Moldova în titlurile de stat emise de Ministerul Finanțelor. Prin efortul și rezultatele sale, prin know-how-ul internațional primit de la acționarii săi, contribuie la formarea unui sistem bancar modern în Moldova și la creșterea prosperității oamenilor”, se menționează în comunicatul emis de Victoriabank.