Acasă Comunicate de presă ULTIMA ORĂ! PG vine cu noi detalii în cazul ”Stoianoglo”. Poziția față...

ULTIMA ORĂ! PG vine cu noi detalii în cazul ”Stoianoglo”. Poziția față de pretinsele încălcări și eroarea materială

0

Activitatea de urmărire penală se desfășoară în condiții de confidențialitate, ceea ce nu permite implicarea procuraturii în dezbateri publice asupra investigațiilor și probatoriului acumulat. Procesul judiciar nu se substituie dezbaterilor din arealul mediatic. Totuși, date fiind îngrijorările expuse în spațiul public și interesul firesc al societății față de cauza în care a fost reținut Procurorul General, se impun unele precizări, se arată într-un comunicat de presă.


Cu referire la eroarea materială, admisă în ordonanța procurorului de inițiere a procedurii de aplicare a măsurii preventive. Procurorii trebuie să manifeste maximă diligență profesională la întocmirea tuturor actelor și la întreprinderea tuturor măsurilor procesuale. Totodată, urmărirea penală este un proces de o intensitate sporită, iar cauza fără precedent în care subiect al reținerii este Procurorul General este asociat unui grad avansat de complexitate. În atare condiții, legiuitorul a prevăzut remedierea erorilor tehnice, admise fără intenție.
În corespundere cu prevederile art.249 din Codul de procedură penală, erorile materiale evidente din cuprinsul actului procedural se corectează de însuși organul de urmărire penală sau instanța de judecată care l-a întocmit. În acest caz, eroarea dată a fost corectată în mod regulamentar de către procuror, fiind exprimate și scuze persoanei numele căreia a fost inclus din eroare în conținutul actului procedural. Eroarea în cauză nu a prejudiciat nici o persoană și nu a afectat nici într-un fel procesul penal în derulare.
Cu referire la pretinsa încălcare a dreptului învinuitului la întrevedere confidențială cu apărătorii săi, în opinia procurorului de caz, evenimentele au fost redate fragmentar de către partea apărării și nu reflectă pe deplin consecutivitatea acestora.
Procurorul de caz nu gestionează locația instanței de judecată și nu dispune de posibilitatea punerii la dispoziția părții apărării a spațiului în incinta acestui edificiu pentru întrevederi cu învinuitul din momentul imediat al solicitării. Cu toate acestea, pe parcursul examinării demersului de aplicare a măsurii preventive, în sediul instanței de judecată, învinuitului i-a fost acordată posibilitatea de a se întrevedea confidențial cu apărătorii săi timp de aproximativ 3 ore.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.