R. Moldova pregătește un plan intern de acțiuni care va ajuta statul să îndeplinească recomandările Comisiei Europene (CE), a anunțat ministrul Afacerilor Externe Nicu Popescu în cadrul unei conferințe de presă.
Planul va fi evaluat de UE și va fi luată decizia privind începerea negocierilor de aderare la UE.
„În raportul CE se menționează că instituțiile europene vor evalua gradul de implementare al recomandărilor spre sfârșitul anului 2022. Însă, la Consiliul European, în care s-a finalizat procedura de oferire R. Moldova a statutului de candidat, acest termen nu este reiterat explicit. În declarația Consiliului scrie că R. Moldova va fi evaluată în același tempo și ritm cu alte state candidate la aderare. Acum, încercăm să convenim împreună cu Comisia Europeană ca să înțelegem mai clar când va fi evaluată R. Moldova. Acastă dată depinde de instituțiile europene. (…) Lucrul pentru implementarea recomandărilor CE a demarat, ședința guvernului de astăzi este o dovadă în acest sens, avem foate mult de lucru pentru reforma justiției”, a declarat ministrul Afacerilor Externe.
PUBLICITATE
Oficialul mai spune că intenția autorităților din R. Moldova este să elaboreze documentul intern în următoarele două săptămâni, iar ulterior va avea loc o videoconferință cu reprezentanții Comisiei Europene în care va fi discutat planul de acțiuni al R. Moldova. Documentul final ar putea fi prezentat până în luna august.
„Vor fi zeci de măsuri , acestea presupun schimbări de legislație, dar și măsuri concrete”, a subliniat ministrul.


