Acasă Economic Moldova va primi un grant de cinci milioane de dolari pentru reformele...

Moldova va primi un grant de cinci milioane de dolari pentru reformele în educație

0

La 21 iunie 2022, Bordul de Guvernare al Parteneriatului Global pentru Educație a informat Ministerul Educației și Cercetării despre aprobarea pentru Republica Moldova a unui grant în valoare de cinci milioane de dolari, oferit de Fondul de Multiplicare al Parteneriatului Global pentru Educație. Aprobarea grantului s-a realizat în temeiul aplicației depuse de Ministerul Educației și Cercetării la începutul anului 2022.

Sprijinul financiar acordat de Parteneriatul Global pentru Educație( PGE) are drept scop susținerea reformelor în domeniul educației, conform priorităților stabilite în Strategia Educația 2030 și a Programului de implementare a acesteia. Documentele de politici menționate, de asemenea, au fost elaborate cu susținerea financiară a PGE.

Sursele financiare ale grantului PGE urmează a fi utilizate pentru învățământul general până în anul 2025. În context, Ministerul Educației și Cercetării se angajează să mobilizeze la nivel național surse financiare de la partenerii de cooperare, ținând cont de prioritățile stabilite în Strategia Educația 2030. 

Astfel, procesul de elaborare a aplicației ministerului pentru Fondul de Multiplicare al PGE a fost susținut de către UNICEF în calitate de Agent de Grant și consultat pe larg cu partenerii de cooperare, inclusiv în cadrul Grupului Local de Țară (LEG). În acest sens, UNICEF, PNUD, Uniunea Europeană și Agenția Universitară a Francofoniei și-au exprimat susținerea financiară a acestui demers.

Mijloacele financiare ale grantului oferit de PGE vor fi folosite pentru implementarea unui program de creare în sistemul educațional național a unui cadru digital și TIC solid, cu instrumente și echipamente moderne, în scopul promovării unei educații echitabile, de calitate, accesibile pentru toți copii și adolescenții, băieți si fete, dar și pentru a crește reziliența sistemului ca răspuns la experiențele și lecțiile învățate în timpul pandemiei de Covid-19.

Dimensiunile cuprinse în cadrul acestui program pentru a fi susținute financiar vor fi: (1) dotarea instituțiilor de învățământ general cu mijloace ale tehnologiei informației și comunicațiilor; (2) consolidarea mediului de învățare digitală prin dezvoltarea conținutului pedagogic al programelor de studiu pentru învățarea digitală și capacitarea (formarea) profesorilor pentru utilizarea acestora și (3) sporirea eficienței managementului educațional cu ajutorul instrumentelor digitale.

În scopul implementării eficiente a programului, va fi creat un Comitet de Coordonare a programului la care vor participa factori de decizie din cadrul autorităților publice centrale, parteneri de dezvoltare, reprezentanți ai societății civile și ai mediului academic.

Ministerul Educației și Cercetării în cooperare cu UNICEF și LEG va monitoriza calitatea și promptitudinea executării diferitelor sarcini în contextul implementării programului, în conformitate cu calendarul convenit pentru punerea în aplicare a grantului.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.