Acasă Justiţie Galina Dodon are interdicție de a părăsi țara pentru două luni

Galina Dodon are interdicție de a părăsi țara pentru două luni

0

Interdicție de a părăsi țara pentru două luni pentru soția fostului președinte al Republicii Moldova, Galina Dodon. Procuratura a făcut acest anunț după audierea ei în dosarul privind pretinsa îmbogățire ilicită a ex-președintelui țării, Igor Dodon.

Galina Dodon, soția fostului șef de stat, Igor Dodon, susține că i s-a deschis un dosar politic. Declarația a fost făcută după audierea sa de către procurori,

„Dosarul are scopul să îl defăimeze pe soțul meu. Se poartă cu noi în cel mai josnic mod. Au făcut percheziții la părinți, au făcut chiar în veceul din grădină.
Risc să presupun că următorul va fi copilul nostru care se întoarce acasă în vacanță. Îmi țin fratele în închisoare, pentru ce? Pentru că a făcut bani în Rusia și a venit în Molovata ca să deschidă o afacere, a plătit bani la stat și își bat joc de el, mamele sunt bolnave, nu le dau voie să vină să își vadă copilul, nepoții”, a spus aceasta.

Totodată, procurorii anticorupție confirmă faptul că i-au înaintat învinuirea Galinei Dodon.

„Acesteia i se incriminează săvârșirea infracțiunii de complicitate la îmbogățirea ilicită, manifestată prin contribuirea la deținerea de către soțul acesteia, Dodon Igor, personal și prin persoane terțe a bunurilor în valoare de peste 21 de milioane de lei, ceea ce depășește substanțial veniturile declarate în sumă de peste 3 milioane de lei, cu 18.277.157,00 lei.
Precizăm că, aceste sume se raportează la perioada februarie 2014 – octombrie 2021. În cadrul audierilor în calitate de învinuită, Galina Dodon nu și-a recunoscut vina în săvârșirea infracțiunii incriminate, refuzând să facă declarații referitor la circumstanțele cazului investigat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Procuraturii Generale, Mariana Cherpec.

Galina Dodon s-a prezentat astăzi, 16 iunie, la Procuratura Anticorupție, unde a fost audiată în dosarul soțului său, fostul președinte Igor Dodon. Fosta primă doamnă a venit însoțită de avocatul Ion Vîzdoagă, care a reprezentat anterior și interesele ex-premierului Vlad Filat, dar și ale controversatului afacerist Veaceslav Platon.

Aceasta a fost pusă sub învinuire pentru complicitate la îmbogățire ilicită.

Amintim că, la data de 26 mai, fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost escortat de către mascații de la Centrul Național Anticorupție (CNA) la sediul Judecătoriei Ciocana, acolo unde judecătorii au decis plasarea în arest preventiv la domiciliu pentru 30 de zile.

În urma pronunțării deciziei Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, fostul șef de stat, Igor Dodon, a declarat reporterilor că dosarul său a fost intentat la indicația actualului președinte al țării, Maia Sandu, cu scopul de a „neutraliza opoziția”.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.