Acasă Știri Justiţie Instructor auto, condamnat la închisoare pentru trafic de influență

Instructor auto, condamnat la închisoare pentru trafic de influență

Un instructor auto în vârstă de 46 de ani a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, într-un penitenciar de tip semiînchis, pentru trafic de influență. Instanța a stabilit că acesta a cerut 1.000 de euro pentru a interveni în procesul de obținere a permisului de conducere categoria A, fără susținerea examenelor obligatorii.

Faptele au avut loc în decembrie 2022. Bărbatul, care activa la o școală auto din satul Coșnița, i-a propus unei persoane să se înscrie la o școală auto din Comrat. Acesta a afirmat că poate influența angajați ai Agenția Servicii Publice pentru ca permisul să fie eliberat în aproximativ 15 zile.

Pe lângă suma de 1.000 de euro, inculpatul a mai solicitat 150 de euro pentru un document care să ateste efectuarea unor ore practice inexistente. Ancheta a demonstrat că bărbatul nu avea nicio influență reală asupra funcționarilor publici și nu a contribuit în niciun mod la obținerea permisului.

În fața instanței, acesta și-a recunoscut integral vinovăția. Totodată, s-a constatat că nu este la prima abatere de la lege. Anterior, bărbatul a mai fost condamnat pentru furt, conducere în stare de ebrietate și trafic de influență.

Hotărârea nu este definitivă. Până la epuizarea căilor legale de atac, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție.