Asistență de 150 milioane de euro pentru R. Moldova din partea UE

Redacția SafeNews

Uniunea Europeană (UE) va oferi Republicii Moldova o asistență macrofinanciară în sumă de 150 de milioane de euro. Comisia politică externă și integrare europeană a avizat în ședința de astăzi, 25 mai, inițierea negocierilor și aprobarea semnării unui Memorandum în acest sens.

Potrivit Parlamentului, o parte din sumă va fi oferită sub form de grant, iar cealaltă va fi oferită sub formă de împrumut.

„Asistența macrofinanciară va facilita redresarea economică a Republicii Moldova prin promovarea unui set de politici. 
Reformele-cheie vizează domenii precum sectorul energetic, lupta împotriva corupției, statul de drept și climatul de afaceri. Banii vor fi alocați și pentru a acoperi necesitățile bugetare ale țării noastre.
Asistența financiară va fi disponibilă timp de doi ani și jumătate, începând cu prima zi de la intrarea în vigoare a Memorandumului de Înțelegere”, se arată într-un comunicat al Legislativului.

PUBLICITATE