Acasă Economic Rodgers Chawani: FMI este împotriva demiterii guvernatorului BNM

Rodgers Chawani: FMI este împotriva demiterii guvernatorului BNM

0

Reprezentantul permanent al FMI în Republica Moldova, Rodgers Chawani, a spus că FMI este împotriva demiterii guvernatorului Băncii naţionale (BNM), Octavian Armaşu. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei emisiuni la postul public de televiziune Moldova 1, comentând cererile mai multor deputaţi din opoziţie şi din partea majorităţii parlamentare de a-i exprima vot de neîncredere lui Armaşu.

„Fondul Monetar a promovat întotdeauna ideea consolidării unei Bănci naţionale independente. Susţinem această independenţă, este extrem de importantă. Dacă banca centrală ar fi fost compromisă, nu ar fi putut face faţă atât de eficient situaţiei actuale în contextul unui război într-o ţară vecină. Dacă n-ar exista resurse, am vorbi acum despre o presiune uriaşă asupra cursului de schimb, care ar destabiliza economia”, a spus Chawani.

El a subliniat că BNM face paşi corecţi, datorită cărora este posibilă menţinerea stabilităţii în Moldova.

Răspunzând la o întrebare despre motivele nivelului ridicat al inflaţiei din Moldova, care în luna aprilie a constituit 27,3%, el a spus că aceasta este cauzată de dependenţa ţării de alimente şi energie.

„Preţurile au crescut brusc în comparaţie cu ţările din regiune. În Moldova realităţile sunt oarecum diferite. Cel mai bun mod de a înţelege de ce inflaţia în Moldova este atât de mare în comparaţie cu ţările vecine sau cu ţările din regiune este analizarea compoziţiei coşului de consum pentru ţară. 
Cea mai mare parte a inflaţiei din Moldova, aproximativ 50%, provine de la preţurile la alimente şi energie. Să comparăm cu zona euro, unde această cifră reprezintă doar 25%. În Germania, energia şi alimentele reprezintă 10-15% din coşul de consum. Aceasta înseamnă că, dacă are loc un şoc de ofertă sau o creştere a preţurilor la energie, acest lucru va afecta foarte rapid economia Republicii Moldova şi preţurile vor creşte. Moldova este mai dependentă ; decât alte ţări de produse alimentare şi de energie”, a spus Chawani.

Săptămâna trecută, preşedintele comisiei parlamentare pentru economie, buget şi finanţe, Dumitru Alaiba, a sugerat ca Octavian Armaşu să fie audiat în parlament. 

Guvernatorul BNM a prezentat informaţia la o şedinţă a comisiei, după care, pe 19 mai, socialiştii au propus să-i fie exprimat vot de neîncredere lui Armaşu. Cu toate acestea, majoritatea parlamentară n-a mai susţinut această iniţiativă.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.