Vicepreşedintele parlamentului din partea Blocului comuniştilor şi socialiştilor (BCS), Vlad Bătrîncea, consideră că „justiţia nocturnă” revine în Moldova. El a comentat astfel condamnarea la 30 de zile de arest la domiciliu a preşedintelui raionului Cahul, Marcel Cenuşă, la orele 01:20, în pofida garanţiilor personale ale unui grup de deputaţi din BCS asupra comportamentului său loial.
„Justiţia politizată a decis arest la domiciliu pentru colegul nostru nevinovat. Este un abuz evident al regimului în raport cu Marcel Cenuşă pentru faptul că, recent, acesta a criticat guvernarea pentru modul în care repartizează finanţarea destinată refugiaţilor din Ucraina.
Puterea încearcă astfel să închidă gura oricărei persoane, care vede fărădelegile şi le comunică cetăţenilor. Dosarul este unul inventat, cu probe false, iar Marcel Cenuşă este dispus să colaboreze cu ancheta şi trebuie eliberat”, a spus Bătrîncea, menţionând că BCS „va continua să lupte pentru eliberarea colegului său”.
La începutul săptămânii, Centrul naţional anticorupţie a reţinut nouă persoane în oraşul Cahul şi în raion. Acestea sunt acuzate că au creat o schemă de corupţie.


