Două ucrainence au încercat să ajungă în R. Moldova cu acte false

Redacția SafeNews

Două ucrainence au fost depistate în punctele de trecere a frontierei de stat cu acte false. Incidentele au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, în timpul formalităților de trecere a frontierei de stat.

În punctul de trecere a frontierei „Palanca – Maiaki-Udobnoe”, o cetățeancă a Ucrainei, de 47 de ani, a prezentat pentru mijlocul de transport certificatul de înmatriculare cu semne vădite de falsificare. La audieri, femeia a declarat că, acum câteva zile a pierdut certificatul original, în urma căruia a publicat un anunț pe rețele de socializare cu fotografia certificatului, în cazul în care este găsit de cineva, să-i fie returnat. Ulterior, o persoană necunoscută i-ar fi găsit actul, însă îl va returna contra sumei de 500 dolari. În așa mod a fost obținut, neștiind că de fapt este un act falsificat. Trecerea frontierei de stat i-a fost autorizată în baza certificatului de înmatriculare digital (diia.gov.ua).

În punctul de trecere a frontierei „Tudora – Starokazacie” a fost documentată o altă cetățeancă a Ucrainei de 23 de ani. Tânăra a prezentat la controlul de frontieră permisul de conducere, care ar fi eliberat de autoritățile georgiene, falsificat. În declarații, aceasta a comunicat că a urmat cursurile necesare la o școală specializată din Georgia, unde a și obținut permisul, insistând asupra veridicității acestuia. Pentru a continua deplasarea, la volanul autoturismului a urcat altă persoană.

PUBLICITATE

În ambele cazuri, documentele au fost ridicate și transmise spre expertiză. au fost întocmite procese-verbale de audiere și constatare a infracţiunii prevăzute de art. 361, alin.1 Cod Penal al Republicii Moldova.