Acasă Social Păsări rare, văzute în Moldova. Specialiștii explică de unde au apărut

Păsări rare, văzute în Moldova. Specialiștii explică de unde au apărut

0

Săptămâna aceasta, pe teritoriul Republicii Moldova au fost observați un vultur negru și un cuib al codalbului. Potrivit Societății Pentru Protecția Păsărilor și a Naturii, aceste două fenomene sunt o raritate pentru țara noastră.

Reprezentanții asociației au declarat pentru Știri.md că ”în cazul codalbului, prezența lui e obișnuită pentru Republica Moldova, nu e nimic ieșit din comun. Ce este neobișnuit (sau senzațional) este că am putut găsi un cuib în care un individ al acestei specii cuibărește. De obicei, găsirea cuiburilor e mai anevoioasă, nu se face așa ușor. În plus, prezența la cuib este o dovadă puternică asupra faptului că specia cuibărește în bazinul Nistrului. Deci am putea spune că descoperirea se datorează pur și simplu unor cercetări de teren mai amănunțite și temeinice”.

Iar în cazul vulturului negru reprezentanții asociației spun că acesta a venit tocmai din Bulgaria, ”în cadrul unui program de reintroducere a speciei. 

Din momentul eliberării, tânărul vultur a umblat prin Grecia, Turcia, a traversat Marea Egee, a revenit iar în Bulgaria, apoi a venit în România în luna decembrie și a iernat acolo, în zona Deltei Dunării. 

Recent, pasărea a „decis” să se plimbe mai mult și a venit pe la noi, în perioada 13-15 februarie”.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.