Alte 186 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate în Republica Moldova, dintre care 43 în Transnistria. Din numărul total de cazuri, 1 caz este de import (Federația Rusă).
Bilanțul persoanelor infectate cu noul coronavirus a ajuns la 20 980 cazuri.
Total teste efectuate în această zi – 999, dintre care primar – 692 şi repetat – 307.
Din numărul total de cazuri, 12 sunt în rândul lucrătorilor medicali: medici-4, asistenți medicali-8.
În total, până la ziua de astăzi, 14 376 persoane s-au tratat de COVID-19, iar 684 au decedat.
Amintim că, în dimineața de 19 iulie, Ministerul Sănătății a anunțat despre 4 decese care au avut loc în decursul nopții. Victimele sunt din Ialoveni, Chișinău și Orhei.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.