Acasă Justiţie Pilotul avionului din Ucraina, aterizat ilegal în Edineț, trimis în judecată

Pilotul avionului din Ucraina, aterizat ilegal în Edineț, trimis în judecată

0

Dosarul care vizează avionul din Ucraina implicat în contrabandă cu țigări, depistat pe un câmp din Edineț, în septembrie 2021, a fost trimis în judecată. Despre aceasta anunță Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), care subliniază că  dosarul a fost transmis în judecată pe episodul participării pilotului principal la introducerea ilegală în Moldova a aparatului de zbor, prin contrabandă.

Pilotul este originar din Kiev, Ucraina, are vârsta de peste 60 de ani, iar antecedente penale nu a avut. Potrivit celor incriminate de procurorii PCCOCS, acesta a survolat spațiul aerian al Moldovei fără autorizația necesară, din Ucraina spre România și a aterizat pe o pistă improvizată, pe un câmp, fără să fie supus controlului vamal, aparatul aerian fiind astfel introdus prin contrabandă în țară. 

Potrivit legii penale, ultima infracțiune se pedepsește cu închisoare pentru un termen de la 4 la 10 ani.

În privința altor complici (din Moldova, Ucraina și Belarus), urmărirea penală continuă, în cooperare cu Poliția de Frontieră; iar organizatorul infracțiunii a fost anunțat în căutare. După demonstrarea în judecată a vinovăției acestora, aparatul aerian cu valoarea în vamă de aproape 300.000 lei va fi supus confiscării speciale.

Scopul introducerii prin contrabandă a avionului în Moldova este investigat de către PCCOCS și Poliția de Frontieră, în cooperare cu autoritățile din Ucraina.

Până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, însă, figuranții din dosar se prevalează de prezumția nevinovăției.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.