Peste 17.000 de contracte de locațiune, înregistrate în ultimele 2 luni

Redacția SafeNews

În perioada ianuarie – decembrie 2021, la Serviciul Fiscal de Stat s-au înregistrat 17.763 de contracte de locațiune/chirie. Potrivit Serviciului Fiscal, cifra este în creștere cu 22,19% sau cu 3.941 de contracte înregistrate mai mult comparativ cu anul 2020.

De asemenea, urmare a acțiunilor de conformare voluntară întreprinse de Serviciul Fiscal de Stat, au fost identificate 5.623 de persoane fizice ce dau în locațiune/chirie bunuri imobile, fără înregistrarea în termen a contractelor.

Totodată, la 636 de persoane fizice ce dau în locațiune bunuri imobile și nu s-au conformat prevederilor legale au fost calculate suplimentar spre plată la buget: plăți de bază – 865.000 de lei, penalități – 60.000 de lei și amenzi – 132.300 de lei.

PUBLICITATE

Încasările la impozitul pe venit aferent operațiunilor de predare în posesie și/sau folosință a proprietății imobiliare pentru anul 2021 sunt în creștere cu 30,55% față de anul 2020.

În conformitate cu art. 901, alin. (34) din Codul fiscal, persoanele fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător şi transmit în posesie şi/sau în folosinţă proprietate imobiliară, achită impozit pe venit în mărime de 7% din valoarea lunară a contractului.

Contractul de locațiune trebuie să fie înregistrat la Serviciul Fiscal de Stat în termen de 7 zile de la data încheierii acestuia. Impozitul se achită lunar, cel târziu la data de 25 a lunii în curs.