Fostul șef al Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS), Iaroslav Martin, a fost pus sub învinuire de procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție (PA) într-un dosar penal pentru depășirea atribuțiilor de serviciu, scrie Ziarul de Gardă.
Potrivit sursei citate, Martin este acuzat de prejudicierea bugetului instituției, prin confecționarea de către SPPS a unor insigne.
Solicitată de zdg.md, procurora Mariana Cherpec, responsabilă de comunicare din cadrul Procuraturii Generale, a comunicat că la 23 decembrie 2021 Iaroslav Martin a fost pus sub învinuire de către procurori într-un dosar penal pentru depășirea atribuțiilor de serviciu.
„Fostul șef al SPPS a fost pus sub învinuire de către procurorii anticoruptie la 23 decembrie 2021 fiind învinuit de săvârșirea infracțiunii prevăzute de articulul 328 aliniatul 3 din Codul penal, depășirea atribuțiilor de serviciu”, a declarat procurora.
La 21 octombrie 2021, Iaroslav Martin a fost citat la CNA pentru a fi audiat într-un proces penal. Motivul citării ar fi confecționarea de către SPPS pe vremea când era condusă de Martin a unor insigne contrar prevederilor actelor normative, fapt ce a dus la prejudicierea bugetului instituției.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.