Acasă Istorii din spatele culisei Un judecător trimis spre aprobare Maiei Sandu, în izolatorul CNA

Un judecător trimis spre aprobare Maiei Sandu, în izolatorul CNA

0

Unul dintre învingătorii concursului pentru funcția de judecător, desfășurat într-o ședință extraordinară a Consiliului Superior al Magistraturii, pe 30 noiembrie 2021, a ajuns în izolatorul Centrului Național Anticorupție, la doar 3 zile după ce a fost propus șefei statului pentru aprobare.

Roman Zagaidalov au fost propus Maiei Sandu spre aprobare în funcția de Judecător la Strășeni, sediul Călărași, pe 30 noiembrie, de către CSM.

„Motivele care m-au determinat să aspir la funcția de judecător sunt două: sunt pasionat de domeniu, de aceea îmi voi exercita funcția cu plăcere și am tendință fermă de autoperfecționare.
Funcția necesită multă putere și voință. Voi proceda astfel încât actul de justiție să fie un act de dreptate, cu tenacitate. Eu nu mă las până nu găsesc soluția legală și corectă. Demnitatea de magistrat ce decide în raport cu soarta unui om, necesită cunoștințe temeinice de drept, dar și maturitate, experiență de viață, rezistență la stres și oboseală, iar eu cred ca posed aceste calități. Am un înalt nivel de moralitate”, declara Zagaidalov la interviul din cadrul concursului.

Peste trei zile, CNA l-a reținut, alături de alți colegi, într-un dosar de corupere pasivă, inițiat la Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței. Aceștia ar fi pus la cale o schemă de corupție, prin intermediul căreia ar fi pretins și primit sistematic bani de la agenți economici pentru a nu le îngrădi activitatea comercială.

La moment, judecătorul în devenire se află în izolatorul CNA.

CNA a refuzat să ofere numele celor reținuți în dosarul de corupție, făcând trimitere la protecția datelor cu caracter personal și prezumția nevinovăției.

CSM, la fel, nu a comentat, deocamdată, aceste informații. Nici Președinția nu a anunțat, încă, dacă a acceptat lista de judecători transmisă spre decretare de către CSM.

unimedia.info

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.