Acasă Extern Federația Rusă, obligată de CtEDO să achite despăgubiri de 18 500 de...

Federația Rusă, obligată de CtEDO să achite despăgubiri de 18 500 de euro unui transnistrean care a criticat liderul de la Tiraspol

0

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a obligat autoritățile Federației Ruse să achite suma de 18 500 de euro unui cetățean condamnat în regiunea transnistreană pentru că a criticat liderul de la Tiraspol, informează Promo-LEX.

O hotărâre în acest sens a fost luată la data de 30 noiembrie, când CtEDO a decis în cauza Coliban vs. Republica Moldova și Federația Rusă, încasarea sumei totale de 18 500 de Euro din contul Federației Ruse în beneficiul reclamantului.

Asta după ce în timpul așa-numitelor ”alegeri prezidențiale” din regiunea transnistreană din 2011, reclamantul a distribuit pliante cu conținut critic, în adresa unuia dintre candidați. Pliantele aveau următorul conținut: „Eu am un Land Cruiser 200, și tu?”, adio, rataților” și „Acesta este norocosul John. A studiat în Anglia, are un cont bancar în Elveția și vrea să fie președintele Transnistriei”.

Drept consecință, la 23 octombrie 2011, reclamantul a fost arestat și acuzat de calomnie și de încălcare a dreptului altora de a-și exercita liber dreptul de vot, iar 9 octombrie 2012, reclamantul a fost condamnat definitiv pentru interferență cu dreptul altora de a-și exercita liber dreptul de vot și condamnat la doi ani și șase luni de privațiune de libertate. Candidatul, despre care se menționa în pliantele cu conținut critic este Evghenii Șevciuc  care devenise, între timp, liderul regiunii transnistrene.

Reclamantul s-a plâns că a fost reținut de către structurile de forță constituite ilegal, a fost plasat în condiții inumane de detenție (paraziți, condiții sanitare precare, spațiu lipsit de ventilare; supraaglomerare, lipsa accesului la lumina zilei, insuficiență de hrană și apă potabilă) și asistență medicală precară și a fost condamnat pentru distribuirea unor materiale electorale cu conținut critic.

Curtea a constatat că reclamantul a fost ținut în condiții inumane și degradante, cu încălcarea articolului 3 din Convenție și a constatat  violarea dreptului la libertate și siguranță, prevăzut de art. 5 al Convenției.

”Hotărârea în cauza Coliban relevă mai multe violări sistemice cum ar fi dreptul de a nu fi deținut ilegal de către structurile locale și detenția în condiții inumane și degradante. La fel, s-a reiterat că Federația Rusă a exercitat un control efectiv asupra regimului de la Tiraspol în perioada în care au avut loc faptele. Totodată, este importantă și constatarea Curții cu privire la exercitarea liberă a opiniilor și dreptul de a polemiza, critica administrația locală. Cu părere de rău urmărim o înrăutățire fără precedent a posibilității exercitării dreptului la libera exprimare în regiune, odată cu introducerea unor sancțiuni pentru orice manifestare a acestor libertăți”, a declarat avocatul Promo-LEX, Alexandru Postica

În legătură cu violarea art. 10 (dreptul la libera exprimare), Curtea consideră că, prin promovarea materialului electoral în locuri publice, reclamantul și-a exercitat, fără îndoială, dreptul la libertatea de exprimare, așa cum este protejat de articolul 10 din Convenție. De asemenea, constată că detenția și condamnarea reclamantului, din cauza exprimării opiniilor sale politice, au interferat în mod clar cu exercitarea libertății sale de exprimare. O ingerință ce a constituit o încălcare a articolului 10. Totodată, Curtea a ajuns la concluzia că reclamantul nu a dispus de un recurs efectiv pentru toate violările Convenției.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.