Un călugăr ortodox rus, care a negat existența COVID-19, a fost condamnat pentru incitare la sinucidere. Părintele Serghei a fost arestat în decembrie 2020, după ce a ținut predici prin care îi îndemna pe credincioși să „moară pentru Rusia”.
El a fost condamnat marți pentru incitare la acțiuni sinucigașe, dar și alte infracțiuni, potrivit EuroNews.
Un tribunal din Moscova l-a condamnat pe călugărul rebel la 3 ani și jumătate de închisoare.
Părintele Serghei, un critic constant al Kremlinului, a respins acuzațiile, iar avocații săi au anunțat că vor contesta verdictul.
Călugărul de 66 de ani a negat încă de la început existența noului coronavirus și a condamnat măsurile guvernului rus menite să stopeze răspândirea virusului.
Părintele Serghei este, de asemenea, cunoscut pentru răspândirea teoriilor conspirației potrivit cărora vaccinurile împotriva coronavirusului au fost dezvoltate ca parte a unui presupus complot global de a controla oamenii prin microcipuri.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.