Acasă Justiţie ULTIMA ORĂ! Mită de 900 de euro pentru un permis de conducere...

ULTIMA ORĂ! Mită de 900 de euro pentru un permis de conducere la Nord. Un funcționar a fost reținut

0

Un funcționar din Edineț este cercetat penal de ofițerii DGT Nord a CNA și procurorii anticorupție pentru trafic de influență. Acesta ar fi „aranjat” eliberarea unui permis de conducere, iar pentru serviciile sale ar fi pretins și primit 900 de euro mită.

Potrivit datelor anchetei, în acțiunile sale infracționale, bărbatul ar fi susținut că are influență asupra angajaților Secției de înmatriculare a transportului şi calificare a conducătorilor auto din orașul Bălți și că poate organiza susținerea cu succes a probelor teoretice și practice, cu eliberarea ulterioară a permisului de conducere de categoria B.

Pentru că nu s-ar fi ținut de cuvânt, tânărul a fost denunțat la CNA, iar urmare a măsurilor speciale de investigație întreprinse, acesta a fost reținut pentru 72 de ore. Bărbatul a fost recunoscut în calitate de bănuit, iar dacă va fi găsit vinovat, el riscă o pedeapsă de până la 6 ani de închisoare sau amendă în mărime de la 3000 la 4000 unităţi convenţionale.

CNA amintește că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Sursa citată mai precizează că, în perioada 2020-2021, CNA a documentat peste 100 de cazuri, preponderent de trafic de influență, privind acțiunile persoanelor implicate în obținerea frauduloasă a permiselor de conducere.

Conducerea urmăririi penale este exercitată de către oficiul Nord al Procuraturii Anticorupţie.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.