Acasă Extern Cele 3 mari întrebări pe care le are acum lumea în legătură...

Cele 3 mari întrebări pe care le are acum lumea în legătură cu varianta Omicron

0

În timp ce noua variantă Omicron a pus țările în stare de alertă, Organizația Mondială a Sănătății transmite că prioritatea rămâne Delta, care cauzează majoritatea infecțiilor actuale de coronavirus. Între timp, experții OMS încearcă să găsească răspunsuri la trei întrebări legate de mutația nouă: cât este de transmisibilă, cât de grave sunt formele de boală și dacă vaccinurile îi fac față, transmite SafeNews.md cu referire la Digi24.ro.

„Peste 99% din cazurile din întreaga lume sunt cauzate de varianta Delta și mai multe decese au loc la persoanele nevaccinate”, a declarat luni, la CNBC, Soumya Swaminathan, cercetător șef al OMS.

„Cred că aceasta este prioritatea noastră în timp ce așteptăm să aflăm mai multe despre varianta Omicron”, a spus ea.

Săptămâna trecută, Organizația Mondială a Sănătății a recunoscut varianta Omicron, denumită inițial linia B.1.1.1.529, ca fiind o variantă îngrijorătoare. 

Aceasta înseamnă că ar putea fi mai contagioasă, mai virulentă sau mai capabilă a se sustrage măsurilor de sănătate publică, vaccinurilor și terapiilor. Tulpina a fost identificată pentru prima dată de oamenii de știință din Africa de Sud. Delta, pe de altă parte, a fost detectată pentru prima dată în India.

Experții din domeniul sănătății sunt îngrijorați de transmisibilitatea variantei Omicron, având în vedere numărul neobișnuit de mutații și profilul, care diferă de variantele anterioare care au provocat îngrijorare.

„Profilul mutațiilor sugerează că va avea un avantaj în ceea ce privește transmisibilitatea și că ar putea eluda protecția imunitară pe care ați putea-o obține, de exemplu, de la un anticorp monoclonal sau în convalescență, după ce o persoană a fost infectată și, posibil, chiar împotriva unora dintre anticorpii induși de vaccin”, a declarat duminică dr. Anthony Fauci, expert american în boli infecțioase, la NBC.

„Nu este neapărat nevoie să se întâmple așa, dar există indicii puternice că trebuie să fim pregătiți pentru asta”, a adăugat Fauci.

Soumya Swaminathan, de la OMS, a declarat pentru CNBC că oamenii de știință au nevoie de timp pentru a obține informații care să-i ajute să răspundă la unele dintre întrebările fundamentale legate de noua variantă.

„Ceea ce am dori să știm este dacă această variantă este mai transmisibilă, chiar mai mult decât Delta? Am dori să știm dacă există un model clinic diferit, dacă este mai puțin severă sau mai severă atunci când provoacă boala”, a spus ea, adăugând: „Și în al treilea rând, și foarte important, este această variantă capabilă să eludeze răspunsurile imune fie după o infecție naturală, fie după vaccinuri?”.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.