Președintele Igor Dodon ar spera că Ștefan Gațcan s-ar întoarce în Parlament. Cel puțin astfel putem concluziona din declarațiile făcute de acesta în cadrul emisiunii Acces Direct de la NTV.
În contextul modificării Constituției cu privire la numărul deputaților în Parlamentului, Dodon afirmă că acest lucru este imposibil acum, însă ar putea fi inițiat procesul.
„Procesul putem să îl pornim. Pentru aceasta este nevoie de 34 de deputați. Socialiștii au 36, fără Gațcan, poate mai revine, cine știe. Socialiștii inițiază modificarea Constituției, cu 34 de semnături, transmit la Curtea Constituțională, CC în decurs de 6 luni trebuie să vină cu aviz”, spune președintele.
PUBLICITATE
De precizat că aseară, deputatul Ștefan Gațcan a revenit în Moldova, după ce Poliția Română a confirmat prezența acestuia la Iași. Informația a fost confirmată de surse Unimedia.


