Acasă Istorii din spatele culisei Acuzații GRAVE în adresa lui Nagacevschi: A participat la furtul miliardului

Acuzații GRAVE în adresa lui Nagacevschi: A participat la furtul miliardului

0

După ce primarul capitalei, Ion Ceban, a anunțat decizia de a-l face viceprimar pe fostul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi, a stârnit indignare în societatea. În acest sens, activista Maia Laguta, a ținut să facă trimitere la mai multe cazuri controversate, în care ar fi fost implicat anterior Nagacevschi, pe vremea când era avocat. Mai mult, aceasta a amintit faptul că acesta a reprezentat interesele lui Vladimir Plahotniuc și Veaceslav Platon, în dosare de rezonanță, inclusiv în cazul furtului miliardului.

„Oare nu-i vorba despre același Nagacevschi care a reprezentat interesele lui Platon în dosarul „Energoalians” împotriva Republicii Moldova când au pretins suma de 60 de milioane de dolari? În 2019, cazul a fost soluționat, iar autoritățile l-au calificat drept o „schemă de înșelăciune și tentativă de a extrage bani din bugetul statului”. Apropo, atunci la putere se afla alianța ACUM-PSRM”, menționează Maia Laguta.

Totodată, Laguta a amintit atitudinea manifestaă de Nagacevschi față de demersurile lui Stoianoglo pentru eliberarea lui Platon din închisoare, precum implicațiile în dosarele care-l vizează pe Plahotniuc.

„Oare nu-i același Nagacevschi, al cărui nume este legat direct de cauza penală privind furtul miliardului, în interesul lui Plahotniuc de această dată, la care s-a referit procurorul general Stoianoglo. Afacerea cu acțiunile Victoriabank a provocat statului un prejudiciu de 30 de milioane de dolari. Nagacevschi a fost avocatul care a reprezentat în Moldova interesele companiei „Insidown” Ltd”, a precizat Maia Laguta.

Potrivit ei, Procuratura dispune de toate aceste documente, dar Stoianoglo a avut grijă să-l acopere pe fostul ministru socialist al Justiției.

„Pe internet au fost publicate documente care arată clar că Nagacevschi a participat direct la furtul miliardului, dar într-un mod misterios, procurorul general nu a aflat despre asta. Mă adresez tuturor fracțiunilor din Consiliul Municipal Chișinău: veți susține un participant la furtul miliardului? De dragul căror interese și la rugămintea cui? Sau Ceban a decis să pună mâna pe ceva și a invitat un „specialist”?”, se întreabă Maia Laguta.

Amintim că, la începutul acestei săptămâni, primarul Ion Ceban l-a înaintat pe Fadei Nagacevschi pentru funcția de viceprimar, în locul lui Victor Chironda. Candidatura sa urmează să fie supusă votului la ședința de joi a CMC.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.