Salariile personalului medical vor fi majorate începând cu 1 septembrie 2020. Guvernul a aprobat astăzi, 1 iulie, în acest sens modificări la Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, transmite SafeNews.md cu referire la zdg.md.
De această majorare vor beneficia cadrele medicale din:
- instituțiile/subdiviziunile medicale din Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Interne, Administrația Națională a Penitenciarelor, Serviciul de Informare și Securitate;
- instituții de asistență socială (centre, aziluri, servicii sociale, etc.) finanțate din bugetul de stat și bugetele locale;
- Agenția Națională de Sănătate Publică, Agenția Transplant, Centrul de Medicină Legală, Centrul Național de Transfuzie a Sîngelui, Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.
Modificarea va intra în vigoare din 1 septembrie 2020 și va avea implicații asupra circa 4500 unități de personal.
Cheltuielile necesare în acest scop în sumă de 40 milioane lei au fost prevăzute în proiectul de modificare a Bugetului de stat pentru anul 2020.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.