Acasă Social Un șofer a lovit mortal o femeie și a părăsit locul accidentului....

Un șofer a lovit mortal o femeie și a părăsit locul accidentului. La volan ar fi fost un polițist de patrulare

0

Accidentul s-a produs în seara zilei de 13 ianuarie, în jurul orei 21:30, pe strada Socoleni din capitală. Echipajul de poliție care a ieșit la fața locului pentru a documenta accidentul a stabilit cine e proprietarul mașinii în baza plăcuței cu numărul de înmatriculare, care în urma impactului a rămas pe carosabil, transmite SafeNews.md cu referire la jurnal.md.

La scurt timp, mașina care a comis accidentul a fost depistată pe strada Podgorenilor, conducătorul auto fiind în mijlocul de transport împreună cu soția sa.

La volanul automobilului personal se afla un angajat al INSP, în vârstă de 25 de ani. Poliția precizează că acesta se afla în afara orelor de serviciu.

În urma loviturii, femeia care traversa strada regulamentar, în vârstă de 36 de ani, a decedat.

Polițistul de patrulare, care se face vinovat de producerea accidentului, a fost reținut pentru 72 de ore.

În acest caz a fost inițiată o anchetă de serviciu pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii infracțiunii.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.