Acasă Politic Utimatumul deputaților din Găgăuzia. Plîngău: ”Provocări PSRM periculoase”. Ce zic cei din...

Utimatumul deputaților din Găgăuzia. Plîngău: ”Provocări PSRM periculoase”. Ce zic cei din PAS

0

Acțiunile care au loc în UTA Găgăuzia și anume ultimatumul semnat de cei 33 de deputați ai Adunării Populare care cer Chișinăului eliberarea imediată a lui Alexandr Stoianoglo, în caz contrar amenință că vor recurge la „forme legale de nesupunere”, sunt niște provocări periculoase, puse la cale de PSRM. Declarația a fost făcută publică de către președintele interimar al platformei DA, Dinu Plîngău, fiind expusă în cadrul unei emisiuni tv.

„Cei care promovează astfel de metode în dorința de a se apăra, sunt din punctul meu de vedere niște acțiuni josnice deoarece în cazul procurorului Stoianoglo nu i s-a pomenit niciodată etnia. 
Acțiunile din UTA Găgăuzia sunt puse la cale de politicieni, în special de PSRM care încing astfel spiritele. Inclusiv Stoianoglo în apărarea sa invoca argumentul etnic, ceea ce nu mi se pare corect. 
Cert e că cei care promovează aceste lucruri periculoase pentru societatea noastră care e și așa dezbinată, ne fac un mare deserviciu. 
Că-i vinovat sau nu Alexandru Stoianoglo vom cunoșate în timpul apropiat. Lumea trebuie să fie interesată să cunoască adevărul”, a declarat Dinu Plîngău.

În context, Președinta Comisiei juridice Olesea Stamate a declarat că subiectul legat de ultimatumul celor din UTA Găgăuzia se discută în interiorul echipei PAS care va veni cu o soluție în acest sens.

În ultimatumul semnat  de deputații Adunării Populare a Găgăuziei, se spune că în cazul în care Stoianoglo nu va fi eliberat, se va recurge la diferite forme legale de nesupunere.  Ultimatumul expiră azi, 8 octombrie, la ora 12:00.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.