Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a aprobat luni utilizarea dozei a treia a vaccinului anti-COVID. Aceasta poate fi făcută de persoanele care au peste 18 ani, la cel puțin șase luni de la doza a doua.
„Dozele de rapel de Comirnaty (Pfizer/BioNTech) pot fi luate în considerare pentru persoanele cu vârsta de 18 ani şi peste, la cel puţin şase luni de la a doua doză”, a indicat EMA într-un comunicat, referindu-se la denumirea comercială a vaccinului Pfizer.
Doze suplimentare de vaccinuri Moderna şi Pfizer pentru persoanele cu sistem imunitar foarte slăbit au fost, de asemenea, aprobate de Agenţia Europeană a Medicamentului, cu sediul la Amsterdam.
„Deciziile privind a treia doză vor fi luate de organismele de sănătate publică la nivel naţional”, a precizat EMA.
Comitetul EMA pentru medicamente de uz uman (CHMP) a „evaluat datele pentru Comirnaty care indică niveluri crescute de anticorpi la administrarea unei a treia doze”.
„Nu se cunoaşte riscul apariţiei de boli cardiace inflamatorii sau a altor reacţii adverse foarte rare după un rapel şi acest aspect este atent monitorizat”, a adăugat EMA.
Cazuri rare de miocardită, o inflamaţie a muşchiului inimii, au fost raportate la persoanele care au primit vaccinul Pfizer, în special la bărbaţii tineri.
Totodată, EMA a dat undă verde persoanelor cu un „sistem imunitar foarte slăbit” pentru a fi vaccinate cu doze suplimentare de Moderna şi Pfizer, la cel puţin 28 de zile de la a doua doză.
Două doze de vaccin nu sunt suficiente uneori pentru a produce suficienţi anticorpi la persoanele imunocompromise, precum cele care au suferit un transplant de organe.
„Deşi nu există dovezi directe conform cărora capacitatea de a produce anticorpi la aceşti pacienţi îi protejează împotriva COVID-19, este de aşteptat că doza suplimentară să crească protecţia cel puţin la unii pacienţi”, a afirmat EMA.
Doza 3 se administrează în România începând de săptămâna trecută.
Păreri contradictorii privind doza a treia
Specialiştii sunt divizaţi în privinţa necesităţii rapelurilor, pentru că nu este clar cât de mult durează protecţia la persoanele complet vaccinare, a afirmat Centrul European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor.
În Austria, Ungaria şi Cehia, autorităţile vizează administrarea rapelurilor populaţiei generale, în timp ce în alte state doar persoanele vulnerabile le vor primi.
În SUA, aceasta a fost aprobată doar pentru persoanele vulnerabile și cu vârste de peste 65 de ani. Acolo, experții spun că nu sunt date suficiente care să demonstreze că oamenii sănătoși, mai tineri de 65 de ani, ar avea nevoie de protecție suplimentară.
În Marea Britanie, rapelurile sunt administrate tuturor adulţilor de cel puţin 50 de ani, lucrătorilor din sectorul sănătăţii şi tuturor celor cu risc ridicat faţă de Covid-19 sau în contact apropiat cu persoane cu imunitate scăzută.
În luna mai, ţările UE au convenit să cumpere cel puţin 900 de milioane de doze de vaccinuri Pfizer/BioNTech, asta după ce UE şi-a asigurat mai mult decât suficiente doze pentru întreaga populaţie, de la Pfizer şi alţi producători.
Potrivit contractului, guvernele UE trebuie să cumpere cele 900 de milioane de doze în mare parte de anul viitor şi ar putea comanda alte 900 de milioane până în 2023.
Având în vedere că aproape 75% din populaţia adultă a UE este deja vaccinată complet, majoritatea dozelor suplimentare vor fi utilizate probabil pentru administrarea rapelurilor. O alternativă ar fi donarea sau vânzarea acestora ţărilor mai sărace care nu au doze suficiente. Unele vaccinuri ar putea fi administrate copiilor sau împotriva variantelor noi.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.