Acasă Politic Proiect al Maiei Sandu, votat: Când debitorul nu va putea fi evacuat

Proiect al Maiei Sandu, votat: Când debitorul nu va putea fi evacuat

0

Debitorul nu va putea fi evacuat din casă în perioada rece a anului, dacă acesta nu dispune de o altă locuință corespunzătoare, unde s-ar putea muta. Prevederile se conțin în proiectul de modificare a Codului de executare al Republicii Moldova, inițiativă legislativă a Președintelui țării, Maia Sandu, aprobată în prima lectură.

Documentul mai prevede că debitorul – proprietarul imobilului – nu va putea fi evacuat din casa sa în timpul declarării stării de urgență, de asediu sau de război, precum și în cazul declarării stării de urgență în sănătate publică.

Totodată, proiectul propune extinderea listei bunurilor și veniturilor debitorului, care nu pot fi urmărite.

Printre ele se numără bunurile de uz personal sau casnic, inclusiv mobilierul, cu condiția că valoarea fiecăruia să nu depășească suma de 5.000 de lei.

De asemenea, lista a fost completată cu bunurile copiilor debitorului, obiectele de cult religios, verighetele sau alte obiecte care au o valoare sentimentală sau personală.

Mai mult, în cazul în care debitorul este agricultor, nu pot fi urmărite alimentele necesare până la noua recoltă, animalele destinate obținerii mijloacelor de subzistență și furajele necesare pentru aceste animale până la noua recoltă.

De asemenea, a fost modificată procedura de evacuare silită a bunului imobil.

Proiectul urmează a fi examinat în lectura a doua.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.