Acasă Justiţie Guzun, Toma, Țurcan și dosarul Șor: Ministrul Justiției se ia de 3...

Guzun, Toma, Țurcan și dosarul Șor: Ministrul Justiției se ia de 3 judecători CSJ

0

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a adus în discuție dosarul „Șor” la ședința Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) de marți, 21 septembrie curent, arătându-se nemulțumit de modalitatea prin care acesta a fost strămutat din cadrul Curții de Apel Chișinău la Cahul. În acest sens, a anunțat că va depune azi o sesizare la Colegiul CSM cu privire la completul de judecători care au luat o asemenea decizie. Este vorba despre Ion Guzun, Nadejda Toma și Anatolie Țurcan, transmite SafeNews.md cu referire la Realitatea.md.

„Chiar azi colegii lucrează la redactarea finală a sesizării. Voi depune o sesizare la CSM privind completul de judecată de la CSJ – Nadejda Toma, Ion Guzun și Anatolie Țurcan – care s-a expus pe strămutarea dosarului la faza finalizării de la Curtea de Apel Chișinău la Curtea de Apel Cahul”, a declarat Sergiu Litvinenco.

Amintim că prima ședință de judecată de la Curtea de Apel Chișinău, după strămutarea dosarului „Șor” de la Cahul, a fost întreruptă. Unul din cei trei magistrați ai completului a declarat abținere. Este vorba despre judecătorul Stelian Teleucă. Raportor pe dosar este judecătorul Ion Bulhac, iar cel de al treilea judecător este Grigore Daşchevici.

În 2017, Ilan Șor a fost condamnat la șapte ani și jumătate de închisoare pentru cauzarea de prejudicii statului prin înșelăciune și abuz de încredere. Sentința a fost atacată în instanța de apel, iar inculpatul a fost eliberat din arest la domiciliu și plasat sub control judiciar până la pronunțarea celei definitive. Un an mai târziu, dosarul a fost strămutat la Curtea de Apel Cahul.

Din iunie 2019, Ilan Şor nu se mai află în Republica Moldova. Organele de drept i-au intentat dosar penal pentru părăsirea ilegală a țării, după care a fost lipsit de imunitate parlamentară. La alegerile din 11 iulie, a obținut din nou mandatul de deputat.

În august anul curent, Curtea Supremă de Justiție a admis cerea avocaților lui Ilan Șor privind strămutarea judecării cauzei penale în privința clientului lor, de la Curtea de Apel Cahul la Curtea de Apel Chișinău. 

Potrivit aceleiași încheieri, CSJ a dispus menținerea încheierii Curții de Apel Cahul legată de înlocuirea măsurii preventive – liberarea provizorie sub control judiciar, aplicată față de inculpatul Ilan Şor, cu măsura preventivă – arestul și darea în căutare a inculpatului.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.