Un bărbat de 35 de ani, originar din raionul Ocnița, a fost condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru mai multe infracțiuni rutiere, inclusiv refuzul testării alcoolscopice, provocarea unui accident cu urmări grave și părăsirea locului accidentului.
Potrivit Procuratura Edineț, instanța a dispus și anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.
Conform probelor, în noaptea de 20 octombrie 2025, bărbatul conducea un automobil de model „Skoda Octavia” pe o stradă din municipiul Edineț. După ce a fost oprit de polițiști și suspectat că se afla în stare de ebrietate, acesta a refuzat testarea alcoolscopică și examinarea medicală.
La aproximativ o lună distanță, șoferul a urcat din nou la volan în stare de ebrietate. Pe un traseu din nordul țării, având un pasager de 45 de ani, a pierdut controlul mașinii într-o curbă periculoasă, pe fondul vitezei excesive, ceții și carosabilului umed. Automobilul a derapat, s-a izbit de un copac și s-a răsturnat.
În urma impactului, pasagerul a suferit vătămări corporale grave. Șoferul nu a solicitat ajutor medical și nu a anunțat poliția, părăsind locul accidentului.
Inculpatul și-a recunoscut vina și a declarat că a plecat din cauza stării de șoc.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată la instanța superioară.

