Zborurile pe ruta Chișinău – Tel Aviv – Chișinău au fost reluate, anunță Ambasada Republicii Moldova în Israel. Astfel, pentru săptămâna aceasta sunt planificate trei zboruri: 18 mai, 19 mai, 20 mai 2021.
Moldovenii care intenționează să plece din Israel trebuie să prezinte la aeroport testul negativ la COVID-19.
Totodată, pentru a putea fi testat la Aeroportul Ben Gurion cu 72 de ore înainte de plecare, cetățenii se pot programa online.
Ambasada atenționează că la plecarea din Israel rămâne obligatorie îndeplinirea “formularului de ieșire”.
Anterior, din cauza situației epidemiologice, Aeroportul Internaţional Ben Gurion a fost închis până la data de 27 martie 2021, iar cetățenii străini nu avea acces pe teritoriul statului, cu unele excepții.

