Vlad Filat a acuzat-o pe Maia Sandu de manipularea informațiilor privind investițiile în sate și orașe între 2010 și 2020. Într-o postare recentă, Filat a contestat graficul prezentat de Sandu, afirmând că acesta exclude surse esențiale de finanțare și oferă o imagine distorsionată a realității. Mai mult, Filat a subliniat că fondurile pentru investiții erau alocate prin multiple surse, inclusiv Bugetul de stat, Fondul Ecologic și Fondul pentru Eficiența Energetică, și nu doar prin Satul European, care nu exista în perioada respectivă.
În continuarea mesajului său, Filat scrie:
Precizăm că, recent, cei de la Guvernare au prezentat publicului informații precum că localitățile din R. Moldova au beneficiat, în ultimii trei ani, de investiții în sumă de 2,85 de miliarde de lei și urmează să beneficieze, prin intermediul celei de-a doua ediții a Programului guvernamental „Satul European” de încă 2,5 miliarde de lei.
Președinta Maia Sandu afirmă că cele 5,4 miliarde de lei reprezintă „cea mai mare investiție de la independență în dezvoltarea locală”, iar investițiile în sate și orașe vor crește odată cu apropierea R. Moldova de Uniunea Europeană (UE).
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.