Premierul Vasile Tofan susține că Guvernul nu intenționează să majoreze vârsta de pensionare în următorii ani, chiar dacă sistemul public de pensii se confruntă cu un deficit tot mai mare. Declarația a fost făcută în contextul discuțiilor privind sustenabilitatea fondului de pensii.
Potrivit premierului, în prezent în Republica Moldova revin doar 1,1 angajați la un pensionar, ceea ce pune o presiune semnificativă asupra bugetului destinat plății pensiilor. Tofan a recunoscut că, din perspectiva cifrelor, o soluție ar putea fi majorarea vârstei de pensionare, însă a exclus această opțiune.
„Eu nu vreau să creștem vârsta de pensionare în următorii ani”, a declarat șeful Executivului.
În schimb, Vasile Tofan afirmă că Guvernul va căuta alte soluții pentru echilibrarea fondului de pensii. Printre acestea se numără introducerea treptată a sistemului de pensii Pilonul II și valorificarea mai eficientă a activelor statului.
Premierul consideră că activele publice subutilizate sau gestionate ineficient ar trebui privatizate, iar veniturile obținute să fie direcționate către acoperirea deficitului fondului de pensii.
„Trebuie să fim mai ambițioși în ce privește vânzarea activelor statului care sunt subutilizate, sunt abuzate, mulse de tot felul de persoane corupte. Am putea folosi veniturile din aceste privatizări pentru a acoperi fondul de pensii”, a spus Vasile Tofan.

