VIDEO // Un tânăr din Orhei a fost reținut de oamenii legii după ce a răpit un automobil

Redacția SafeNews

Un tânăr de 28 de ani din Orhei a fost reținut de oamenii legii după ce a răpit un automobil. Polițiștii au fost alertați pe 18 octombrie, precum că din curtea blocului de locuit amplasat pe strada C. Brâncuși a fost răpit automobilul de marca Ford Transit. 

Ajunși la fața loclui, oamenii legii au fost întâmpinați de proprietarul de 39 de ani, care a comunicat că a parcat mașina, iar când a ieșit afară nu a mai găsit automobilul.

Astfel, în urma unor măsuri întreprinse, automobilul a fost stopat de angații INSP, pe bulevardul Ștefan cel Mare, iar la volan se afla suspectul în comiterea infracțiunii.

PUBLICITATE

Făptașul a fost escortat la inspectorat unde și-a recunoscut vina. El a comunicat că a văzut automobilul parcat și prin deteriorarea lacătului a pătruns în automobil, iar deteriorând firele a pornit unitatea de transport.

Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală, iar tânărul riscă amendă de la 29.000 la 67.500 sau închisoare de la 1 la 3 ani.

Stiri.md