VIDEO // Țigări fără acte în sudul țării: doi bărbați prinși de vameși cu aproape 5.000 de pachete, lângă Bugeac, UTA Găgăuzia

Redacția SafeNews

O cantitate de 4.990 de pachete de țigări, transportate ilegal, a fost depistată de ofițerii Echipelor mobile ale Serviciului Vamal în apropierea localității Bugeac, UTA Găgăuzia. Produsele de tutun, de mărci diferite și cu timbru de acciz al Republicii Moldova, erau transportate fără acte de proveniență, ascunse în două automobile – un BMW 530 E și un Ford Mondeo.

Autoturismele au fost oprite și supuse controlului în baza unor informații operative deținute de vameși. În urma verificărilor detaliate, țigările au fost găsite în habitaclu și portbagaj.

Două persoane – cetățeni moldoveni de 38 și 42 de ani – sunt documentate în acest caz. Produsele de tutun, împreună cu mijloacele de transport, au fost ridicate și sunt pasibile confiscării.

PUBLICITATE

Serviciul Vamal investighează cazul în vederea atragerii la răspundere a celor implicați, conform legislației în vigoare.