Și anul acesta, în plină pandemie, memorialul sovietic „Eternitate” este reparat. Imagini video cu procesul de reparație ce se desfășoară la memorial au fost postate pe o rețea de socializare de deputatul și liderul Partidului Unității Naționale, Octavian Țîcu. Acesta se arată nemulțumit de faptul că se cheltuie milioane de lei pentru modernizarea monumentului, în timp ce socialiștii în frunte cu Igor Dodon susțin că nu sunt bani pentru alegerile anticipate.
În acest context, Țîcu a adus aminte despre faptul că și anul trecut, în timp ce numărul persoanelor infectate era în creștere alarmantă, în loc să se investească în susținerea sistemului medical, Guvernul Chicu a alocat fonduri din bugetul de stat pentru reparația Complexului Memorial „Eternitate”.
Potrivit deputatului, „în privința datei de 9 mai trebuie să existe o reconciliere istorică în care fiecare căzut în al doilea război mondial, fie că este rus, ucrainean, belarus, român, german sau ungur, să fie toți într-o idee de reconciliere istorică și toți să aibă parte de un tratament egal al monumentelor”.
Amintim că, anul trecut, în 2020, în plină pandemie de coronavirus, Guvernul a alocat 2,33 milioane de lei pentru reparația Complexului Memorial „Eternitate”. Lucrările fiind promise de Igor Dodon încă 2 ani în urmă.
Contractul de renovare, care dădea unde verde demarării lucrărilor de reparație a memorialului, a fost semnat pe 13 martie, chiar în ziua când în R. Moldova a fost constatat Cod Roșu referitor la situația epidemiologică de COVID-19. Șantierul a fost deschis în plină pandemie, în timp ce Dodon încerca să opereze cu declarații false, declarând că „reparația a început încă din luna ianuarie-februarie”.
Chiar dacă în acea perioadă autoritățile au impus anumite restricții pentru a preveni riscul de răspândire a coronavirusului, muncitorii erau prezenți zilnic acolo și erau nevoiți să lucreze ca până pe 9 mai să finiseze renovarea memorialului.
sursa: deschide.md
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.