Ofițerii Direcției investigații „Nord” a Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS, au destructurat o schemă de colectare ilegală a banilor destinați finanțării organizațiilor criminale conduse de așa zișii „hoți în lege”. În urma operațiunii, patru persoane au fost reținute, iar aproape 50 de percheziții au avut loc în penitenciarele din Bălți și Soroca, precum și în alte locații.
Potrivit anchetatorilor, schema funcționa atât în penitenciare, cât și în afara acestora. Suspecții colectau lunar bani de la membrii organizației criminale, iar ulterior aceștia erau transmiși către așa numita „vistierie criminală”. Printre persoanele reținute se numără cei care colectau banii, curieri implicați în transportarea acestora și un bărbat căutat prin Interpol, condamnat la 15 ani de închisoare într-un stat al Uniunii Europene.
Conform PCCOCS, fondurile erau utilizate pentru susținerea organizației criminale, procurarea de alimente pentru membrii acesteia, introducerea în penitenciare a telefoanelor mobile, alcoolului și drogurilor, organizarea jocurilor de noroc și coruperea unor angajați ai sistemului penitenciar.
Investigațiile au început în luna martie 2025 și au inclus peste 200 de măsuri speciale de investigație. În cadrul operațiunii desfășurate miercuri, cu sprijinul mascaților din cadrul BPDS „Fulger” și al angajaților penitenciarelor nr. 11 Bălți și nr. 6 Soroca, au fost efectuate aproape 50 de percheziții.
Perchezițiile i-au vizat inclusiv pe doi angajați ai Administrației Naționale a Penitenciarelor, bănuiți că ar fi facilitat introducerea obiectelor interzise în penitenciare.
În urma descinderilor, oamenii legii au ridicat peste 300.000 de lei, 2.800 de euro, 100 de dolari, 12 telefoane mobile, 10 cartele SIM, două dispozitive pentru consumul drogurilor, 14 seringi cu cannabis și un pistol pneumatic de tip „Makarov”. Toate bunurile au fost ridicate pentru expertizare și administrarea probelor în dosarul penal.
Cei patru suspecți, considerați persoane cu autoritate criminală în rândul deținuților și membri ai grupării infracționale coordonate din penitenciare, au fost plasați în izolator. Procurorii PCCOCS urmează să le înainteze învinuirile. Potrivit legii, aceștia beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

