Acasă Comunicate de presă VIDEO // Rețineri cu mascați în Chișinău. Adunau prin șantaj bani pentru...

VIDEO // Rețineri cu mascați în Chișinău. Adunau prin șantaj bani pentru haznaua criminală

0

Polițițiștii din cadrul Direcției investigații criminalitate organizată a INI, în cooperare cu Direcția generală urmărire penală a IGP, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), au reținut în flagrant membrii unei grupări criminale, în timp ce primeau suma de 2500 euro.

Din cercetările efectuate s-a stabilit, că un bărbat de 32 de ani din Chișinău, a fost șantajat de membrii unei grupări criminale, în scopul de a transmite suma de 2500 euro, pentru haznaua criminală „obșeac”, sub pretextul susținerii financiare a deținuților din penitenciare. Aceștia cunoșteau faptul că victima este amator al jocurilor de noroc în cazinou. Profitând de informația menționată au cerut transmiterea banilor, amenințându-l cu aplicarea violenţei fizice în privinţa sa şi a apropiaţilor săi, inclusiv deteriorarea şi deposedarea de automobilul ce-i aparţine.

Fiind documentate acțiunile criminale au fost identificați doi bărbați de 30 și 31 ani, anterior judecați, pentru comiterea unor infracțiuni analogice. Unul din ei a fost condamnat în anul 2018 la 5 ani de închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de probă de doi ani.

În rezultatul perchezițiilor efectuate de polițiști au fost depistate și ridicate cagule, un pistol de tip „Glock” și bancnote euro care se presupun a fi obținute în urma furturilor din bancomate, prin explozie.

Pe caz a fost pornită cauză penală pentru ”Șantaj” la moment suspecții aflându-se în arest pentru 30 zile. Conform legii penale aceștia riscă amendă de până la 67 500 lei sau pedeapsă cu închisoare de la 5 la 7 ani.

Cercetările continuă în vederea documentării întregii activități infracționale, inclusiv depistarea tuturor persoanelor implicate, precum și victimele care au suferit în urma acțiunilor infracționale ale grupului.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.