Acasă Extern VIDEO // Preşedintele Zelenski acuză Moscova că recurge la teroarea nucleară: ”Dacă...

VIDEO // Preşedintele Zelenski acuză Moscova că recurge la teroarea nucleară: ”Dacă este o explozie, se termină tot. Sfârşitul Europei. Este evacuarea Europei”

0

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat vineri Moscova că recurge la „teroarea nucleară” şi că doreşte să repete dezastrul de la Cernobîl, după bombardarea unei centrale nucleare din centrul Ucrainei, în plină invazie rusă, informează AFP.

„Avertizăm pe toată lumea că nicio altă ţară cu excepţia Rusiei nu a tras vreodată asupra centralelor nucleare. Este prima dată în istoria noastră, prima dată în istoria omenirii. Acest stat terorist recurge acum la teroarea nucleară”, a susţinut Volodimir Zelenski într-o înregistrare video difuzată de preşedinţia ucraineană.

„Ucraina are 15 reactoare nucleare. Dacă este o explozie, se termină tot. Sfârşitul Europei. Este evacuarea Europei”, a continuat el.

„Numai o acţiune europeană imediată poate opri trupele ruse. Trebuie să împiedicăm Europa să moară în urma unui dezastru nuclear”, a adăugat preşedintele ucrainean.

„Sute de mii de oameni au suferit consecinţe (după Cernobîl), zeci de mii au fost evacuaţi. Rusia vrea să repete asta şi deja repetă asta”, a afirmat Zelenski.

Potrivit Kievului, un bombardament al armatei ruse a lovit la primele ore ale zilei de vineri centrala nucleară de la Zaporijie, care are şase reactoare şi este cea mai mare din Europa.

Atacul a provocat un incendiu care a afectat o clădire pentru cursuri de formare şi un laborator, dar siguranţa nucleară este deocamdată asigurată, au spus autorităţile ucrainene.

Nivelurile de radioactivitate rămân nemodificate, a anunţat Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), citând autoritatea de reglementare nucleară ucraineană.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.